S-au dezvoltat 7 metode enzimatice, in vitro, spectrale de evaluare a eficacității extractelor gemoterapice. Aceste metode s-au aplicat în cadrul acestui proiect la 5 extracte specifice ale beneficiarului de proiect: Extractul din muguri de coacăz negru (Ribes nigrum L.), Extractul din muguri de arin negru (Alnus glutinosa L.), Extractul din muguri de smochin (Ficus carica L.), Extractul din muguri de nuc (Juglans regia L.) respectiv Extractul din mlădiţe de merişor (Vaccinium vitis-idaea L.).
Studiile au confirmat anumite beneficii observate deja ale acestor extracte, dar au relevat și valențe noi. Trebuie menționat faptul că efectele s-au putut pune în evidență și la doze foarte mici de până la 1000 de ori sub doza recomandată la o administrare, ceea ce ne prefigurează posibilitatea unor efecte semnificativ mai puternice la dozele recomandate.
La extractul din muguri de coacăz negru (Ribes nigrum L.) s-a confirmat efectul benefic în afecțiuni - infecții respiratorii, gripă, dureri articulare datorită efectului inhibitor asupra xantinoxidazei și ureazei respectiv efectul antiinflamator datorită activității antiproteolitice, dar s-au pus în evidență și noi valențe benefice – efectul antiulceros (inhibitor al α-chimotripsinei) respectiv antineurodegenerativ (inhibitor de acetilcolinesterază și moderat de tirozinază).
În cazul extractului din muguri de arin negru (Alnus glutinosa L.) s-a confirmat efectul benefic în caz de ateroscleroză datorită efectului antioxidant asupra radicalilor superoxid, antiulceros la nivel de duoden datorită efectului inhibitor asupra α-chimotripsinei și antineurodegenerativ datorită efectului inhibitor asupra tirozinazei și slab asupra acetilcolinesterazei. S-a constatat în plus efect inhibitor asupra xantinoxidazei care subliniază efectul antioxidant al acestui extract, dar deschide și noi perspective de recomandări.
În cazul extractului din muguri de smochin (Ficus carica L.) s-a confirmat efectul antiulceros prin inhibarea atât a ureazei cât și a α-chimotripsinei, dar s-au demonstrat și efecte necunoscute până acum cum ar fi activitatea antiproteolitică cu potențial efect antiinflamator, efect antineurodegenerativ datorită inhibării tirozinazei și acetilcolinesterazei, respectiv cel de inhibare a xantinoxidazei.
La extractul din muguri de nuc (Juglans regia L.) s-a confirmat efectul benefic în diabet zaharat prin efectul antioxidant asupra radicalilor superoxid, în infecții intestinale prin efectul inhibitor asupra ureazei și de reglare a funcției pancreatice prin inhibarea α-chimotripsinei. Ca și efecte mai puțin cunoscute ale acestui extract studiile au relevat efect antiproteolitic puternic sugerând efect antiinflamator și efect antineurodegenerativ prin inhibarea acetilcolinesterazei respectiv moderat-slab a tirozinazei.
În cazul extractul din mlădițe de merișor (Vaccinium vitis-idaea L.) s-a confirmat efectul antiîmbătrânire prin efect antioxidant asupra radicalilor superxoid, efectul benefic în infecții și tranzit intestinal perturbat prin efect inhibitor asupra ureazei și α-chimotripsinei. S-a mai demonstrat la acest extract efect antiproteolitic moderat, posibil efect antiinflamator moderat și efect antineurodegenerativ prin inhibarea tirozinazei și a acetilcolinesterazei.
Metodele dezvoltate în cadrul proiectului sunt aplicabile produselor beneficiarului și aduc confirmarea unor observații care nu aveau fundament științific corespunzător sau demonstrează efecte încă necunoscute ale acestor extracte gemoterapice cu efect pozitiv asupra creșterii calității vieții populației și adaugă valoare acestor produse.
Echipa de cercetare a realizat cele propuse în proiect – a dezvoltat și aplicat metodele la extracte gemoterapice și a predat metodologia beneficiarului pentru a fi implementate în specificația de calitate a produselor în vederea controlului eficienței acestor produse, a pus pe baze științifice anumite observații clinice care nu erau suficient de fundamentate conform cerințelor actuale. Astfel, aceste extracte ale beneficiarului au primit o nouă valoare atât pentru profesioniștii din domeniul sănătății cât și pentru populație. Pornind de la aceste metode beneficiarul va putea testa și alte extracte din portofoliul său, crescând valoarea acestor produse și piața lor de desfacere.